"Creativitatea este abilitatea de a vedea relatii (conexiuni) acolo unde ele nu exista" (T. Disch)
2 mar. 2010
Profesorii si creativitatea
Mintea omului este un mare mister si surprinde mereu prin valentele sale. Se pare ca cele doua emisfere ale creierului uman lucreaza diferit. Astfel:
(*) partea stinga este guvernata de ratiune, gindire liniara, procesarea informatiilor se face secvential (logic, rational) si simbolic, aici se afla centrul vorbirii si determina persoana sa fie atenta la toate detaliile realitatii curente;
(*) partea dreapta este responsabila cu gindirea creativa, imaginativa, se observa mai degraba intregul decit detaliile, procesarea informatiilor se face haotic, fara o regula precisa, asociatiile de idei sunt guvernate de intuitie si intimplare, determina comunicarea non-verbala si simtul umorului.
Profesorii trebuie sa stimuleze activitatea emisferei drepte, sa se joace cu fantezia tinerilor, sa ii determine pe acestia sa iasa din tipare, sa gaseasca solutii noi si sa experimenteze cit mai mult. Nu este usor sa faci asta! A fi profesor inseamna mai mult decit a preda mecanic niste cunostinte. Cadrul didactic are menirea de a pregati tinarul pentru viitor, de a-i dezvolta creativitatea si aptitudinile, de a-l incuraja sa fie flexibil in gindire, sa se exprime usor, sa aiba puterea sa-si urmareasca obiectivele... Personalitatea viitorului adult se modeleaza pe parcursul anilor de educatie, cite putin in fiecare zi, cu delicatete si iscusinta. Cel putin asa ar trebui sa fie intr-o societate care se gindeste la viitorul ei si investeste in toate formele de invatamint, motivindu-si profesorii cu vocatie pentru munca la catedra sa se autoperfectioneze permanent. Cu cit acesti profesori vor fi mai preocupati de imbunatatirea activitatii lor, cu atit rezultatele vor fi mai bune. Iar CREATIVITATEA ar trebui sa-si puna amprenta in fiecare secunda a procesului educational. Dar cine le dezvolta puterea de inovare a profesorilor??? In majoritatea cazurilor ei sunt autodidacti si invata singuri, citind si asimilind din experienta altora, facind incercari timide de a schimba cite ceva si asteptind sa gaseasca un pic de sustinere la cei din jur.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu